Emergency Declaration - recenzie film

 

De obicei, când îmi place un actor și ca să mă simt un adevărat fan, caut mai multe filme sau seriale în care a jucat. Așa am dat și peste Emergency Declaration, un film coreean destul de intens. Cei care urmăriți și Dezastre în aer o să fiți cumva familiarizați cu ipoteza, iar cum Covid-ul face parte din viața noastră de ceva timp, veți știi deja jumătate din acțiune.

Acțiunea se petrece la bordul avionului care călătorește de la Incheon în Hawaii. Un psihopat eliberează un virus mortal cu o perioadă de incubație foarte redusă. Pe scurt, cine e infectat afișează eczeme pe piele, apoi probleme la plămâni, hemoragii și cam atât, înainte să moară. Deși nu e asemănător cu Covid, sunt multe situații care mi-au adus aminte de pandemie, de la triajul călătorilor, la frica de a te apropia de oameni. Doar că într-un avion nu prea ai cum să păstrezi distanța socială.

Situația se află rapid, se întocmește un centru de control iar pasagerii și membrii echipajului așteaptă cu nerăbdare aterizarea în Hawaii. Refuzul Statelor Unite de a lăsa avionul să aterizeze a fost prima lovitură care mi-a arătat și aspectele politice implicate. Cum nu se cunoștea un antidot, țările au refuzat aterizarea avionului pentru a nu-și infecta propria populație, o soluție urâtă venită din partea rasei umane, dar nu ne mai miră nimic acum, după ce am trecut prin pandemie. Bănuiesc că vă dați seama că un avion nu are combustibil nelimitat pentru a zbura în cerc până cei de la sol găsesc soluții. Nu vreau să dau mai multe amănunte, dacă veți viziona filmul, vă veți enerva atunci.

La început, filmul se focusează pe Jin-seok (Im Si-wan), omul dereglat care eliberează virusul. Comportamentul acestuia dădea de bănuit înainte să se îmbarce în avion, vorbește nepoliticos cu personalul, se leagă de Jae-hyuk (Lee Byung-Hun) care călătorește cu fiica sa. Un personaj dezagreabil de la început, își menține statutul până la sfârșit, refuzând să coopereze.

Detectivul In-Ho reprezintă clasa aceea de oameni care nu are nevoie de școli înalte pentru a rezolva lucrurile. Se preocupă de la început, luând în considerare amenințarea către avion. Apoi, când lucrurile devin clare, se folosește de autoritatea și experiența sa pentru a ajuta la identificarea făptașului și a virusului. Totul culminează cu sacrificiul pe care-l face, infectându-se cu virusul la sol pentru a găsi un antidot. Nu vreau să spun mai multe, doar că acest detectiv are un motiv întemeiat să ajute la salvarea avionului. 

Micile victorii par să nu ajute prea mult, situațiile dificile apar simultan și parcă nu se întrevăd ieșiri. Printre scenele care au avut cel mai mare impact, se numără atunci când pasagerii au realizat că nici măcar poporul lor nu îi vrea la sol, aceea petiție online lansată afectează enorm psihicul pasagerilor. Când trimit ultimele cuvinte prin intermediul unor apeluri video către rude pun urmăritorii într-o ipostază sfâșietoare. 

Ar fi fost un film trist dacă nu era cu acest final, deși se poate spune că a ieșit varianta cea mai puțin rea. Ipoteza a fost foarte bună, este un film care te face să te gândești. În realitate, dacă se întâmpla acest incident, sunt sigură că lucrurile stăteau în mare parte la fel. Nu știu cum ar fi reacționat țara mea, dar cred că acțiunile înfățișate în film sunt general valabile. În caz că vă întrebați, unul dintre motivele pentru care m-am uitat la acest film este Kim Nam Gil. Oricum, este un film bun dacă aveți chef de ceva mai serios.